Fumul Mort

O carte excelenta!

Scurtele povestiri din „Fumul mort” nu sunt poate cele mai ușor de parcurs, iar cititorul va trece prin diverse stadii de disperare în fața ororilor existenței umane. Dar acest lucru nu face povestirile mai puțin prețioase sau necesare, iar parcurgându-le mici nestemate de bunătate, îndrăzneală, sârguință și stoicism strălucesc îngăduitor.
Însă poate cel mai de preț lucru pe care orice cititor îl primește odată cu citirea povestirilor este convingerea că trecutul nu pierde dacă îl ignorăm, ci trebuie analizat și discutat și disecat, nu neapărat pentru a facilita înțelegerea, ci pentru a evita repetarea. Remarcabil este și modul în care Jevrić surprinde esența fiecărei istorisiri, fără prea multe ocolișuri sau acțiuni care să fragmenteze atenția cititorului, care este de îndată expus miezului poveștii, ca un hău ce se cască direct lângă picioarele acestuia, nelăsându-i vreo scăpare sau șansă de a-și distrage atenția.

Fumul Mort față în față cu tine, cititorule!

Nu există imaginație mai puternică decât realitatea. Asta-ți spune, la prima lectură, volumul de povestiri Fumul Mort al lui Nebojša Jevrić. Prima oară îl citești fascinat, cu pielea încrețită de durere, aproape auzind cum îți plânge sufletul. După care-l citești din nou, fiindcă simți: ceva esențial ți-a scăpat, ceva ce nu găsești decât în rarele cărți care dau socoteală de întreaga condiție umană. Și recitești. Din nou, ca și cum l-ai fi citit prima oara. E ceva halucinant în această carte, o cheie care îți deschide porțile unei înțelegeri imposibil de pus în cuvinte. Nu mai contează cât de pro-sârb, de neutru sau de partizan e autorul. Nu mai contează nici cât la sută e fantezie și cât realitate.
Povestirile curg ca un șir de lacrimi care îți amintesc că ai ignorat prea mult timp suferința de lângă tine, tragediile mici care s-au consumat în nebunia vremurilor tale și pe lângă care ai trecut gândindu-te doar la tine. Destine rupte, vieți distruse, adevăruri rostite simplu, pe limba unui omenesc ce transcende prezentul. Abia când îl citești a doua oară, te lovește intuiția că Fumul Mort nu e doar despre război, despre cruzime, violență sau crimă. E despre răul care doarme în fiecare dintre noi și despre infinitele sale moduri de a păși prin lume.
Povestirile, schițele lui Nebojša Jevrić sunt viața însăși – dezbrăcată de artificial, de iluzie, de siropos, de minciună, de prejudecăți, de tot ce falsifică localele noastre drame, deși tot ce scrie autorul în această carte pare local și particular. Doar pare. De fapt, e un particular care capătă pe neașteptate dimensiunile unei oglinzi cosmice.
Și apoi descoperi semnificațiile. Și înțelegi că tot ce poți spune despre acele frânturi de viață care te-au fascinat și nu te-au lăsat să închizi cartea, e futil. Fumul Mort joacă în marea ligă a MĂRTURIILOR. Nu e literatură, nu e uzuală sau frumoasă. Viața și moartea care pulsează în aceste povestiri sunt transfigurate în exemplarul care taie ca un bisturiu ce extirpă falsul cu precizie chirurgicală. Numai un mare scriitor poate face asta.
Povestirile scurte pe care le-ai citit sunt valide oriunde, oricând, în orice eră. În Congo, la Stalingard, nu doar în atrocitățile din fosta Iugoslavie; le regăsești în orice parte a lumii, în lagărele Gulagului, în minele din Valea Jiului, în închisoarea de la Pitești. Până și în certurile din piață sau în discuțiile dintr-o farmacie unde un bătrân nu-și poate acoperi cheltuielile de sănătate precară.
Nebojša e valabil oriunde umanul se desfigurează, se infernalizează – ai „inventat” termenul acesta, fiindcă nu poți descrie ce este Fumul Mort fără să nu cazi în ridicol, fără să nu lași prea multe pe dinafară. Fumul Mort e mărturia exemplară despre omul anonim, strivit în vâltoarea istoriei.
Și atunci nu ies la iveală doar Branko bolșevicul; Raca – ucis de aviatorii NATO pe clisura Grdelica; Zivorad de pe Valea Timocului; Sladusa – pictorița ca-și muia pensula în propriul sânge; Milun – ucigașul de pisici care a murit sfâșiat de propriile victime. Nu ies la iveală doar sute, poate mii de vieți frânte; Manojilo, ucis de propriul sex în Groapa Copiilor; băiatul blond și sfios pe care viciul s-a grăbit să-l uite; cadavrele plutind pe Sava; nici măcar scriitorul învins de proprii șoareci, scriitorul care va juca ultima ruletă cu omul în negru din oglindă.
Iese la iveală ariciul, captiv în vâltoarea istoriei universale, martorul anonimilor și înfrânților; martorul care își asumă până la capăt damnarea celui ce depune mărturie despre omenescul învins de omenesc și de barbaria pe care ai descoperit că o porți în tine fără să știi.
La ora când ai terminat de citit ești singur, în camera ta, iar noaptea de afară ți se pare eternă. AUZI lacrimile mamelor care-și plâng copiii uciși de bombe, carnea vie vândută prin bordeluri, bolile care seceră vieți, ochii stinși ai marginalizaților cărora noi toți le refuzăm șansele, tații care-și îngroapă fiii omorâți de idealuri fictive, altarele crimei și minciunii mai puternice azi ca niciodată; dar și falsele noastre steaguri, egoismul și uitările pe care nu ar trebui să le avem niciodată, nici unul dintre noi.
Atunci ieși la iveală tu, cititorule, nu așa cum crezi că ești, ci așa cum ești. Fumul Mort e oglinda vieților noastre. Nu cum ți-ai imaginat-o, nu ca în filmele cu eroi care urcă pe tronurile gloriei, ci așa cum este ea, viața golită de mincinoasele noastre iluzii.
Închizi cartea, o așezi la căpătâi și te gândești din nou la tot ce erai dator să vezi și nu ai văzut, să simți și nu ai simțit. Nu contează că nu ai vrut, nu ai știut, nu ai putut, nu te-au lăsat alții. Justificarea e doar justificare. Martorul implacabil pitit în spatele fiecărui cuvânt din Fumul Mort te-a învățat să devii propriul tău judecător. La fel de implacabil ca el.
Fumul Mort care plutește în camera ta și în ceea ce vei face de azi înainte poate să-ți aducă un asemenea dar.
A.O. Kenada

NEBOJŠA JEVRIĆ-FUMUL MORT

Apariția volumului „Fumul mort” de Nebojša Jevrić, în traducerea românească semnată Goran Mrakić,
Literatura din spațiul iugoslav, rămâne, pentru publicul românesc, o zonă prea puțin explorată, deși proximitatea istorică și experiențele comune ale secolului XX ar justifica o un mai mare interes pentru acest spațiu.

Cartea lui Jevrić reunește aproape o sută de scurte nuvele în care războaiele iugoslave și lunga perioadă a „tranziției” sârbe sunt surprinse printr-o succesiune de tragedii individuale. În acest spațiu nu doar violența este prezentă, ci și moartea sub toate formele ei- ca destin, ca accident sau ca banalitate cotidiană. În aceste texte fenomenul devine aproape domestic. Violența nu mai are doar spectacolul excepției, ci devine aproape un clișeu al unor „vremuri interesante” (desigur doar din perspectiva anliștilor și istoricilor de astăzi și nu al celor ce le trăiesc), dar și la faptul că războaiele revin adesea exact atunci când toți credem că ele aparțin doar trecutului.

Din perspectiva viziunii asupra Balcanilor, putem constata și ecoul unei continuități istorice între conflictele violente de la începutul secolului XX din spațiul iugoslav și sângeroasa destrămare din anii 1990. Această idee poate fi urmărită și ca punct central al fimului Underground al lui Emir Kusturica, sau prin formula de „al treilea război balcanic” folosită uneori de istoriografie pentru a descrie confruntările interetnice din anii 1990.

Cele mai tulburătoare pagini sunt cele dedicate victimelor: combatanți cu „eroismul” în sânge; indivizi fără scrupule sau criminali ce ajung la rândul lor victime aceleiași logici brutale; însă cele mai multe aparțin unei galerii a fragilității: copii, femei sau civili fără nicio legătură cu dorința de afirmare sub sceptrul zeului Marte

Nebojša Jevrić, scriitor, jurnalist și fost corespondent de război în spațiul fostei Iugoslavii, a publicat până în prezent paisprezece volume și a colaborat cu numeroase publicații. Trăiește și lucrează la Belgrad. Despre stilul său s-a spus că ar fi un adevărat „Hemingway al sârbilor” în principal datorită tonului direct și experienței nemijlocite a frontului. La final putem spune pentru publicul românesc că este o lectură ce ajută la înțelegerea lucidă a regiunii în care trăim.