Premiile concursului RESCRIEM POFTA DE-A CITI - Anastasia Pocaznoi (mențiune)
Salutare!
Ne apropiem cu pași repezi de Crăciun, sub brad se adună cadouri — și ce cadou mai mare pentru un autor în devenire, decât să i se publice textele. Începem deci astăzi seria celor patru povestiri câștigătoare la concursul de scriere creativă pentru elevi al Editurii Datagroup, RESCRIEM POFTA DE-A CITI. Iată povestirea de pe locul IV, o mențiune specială pentru dialogurile alerte și world-building-ul detaliat care s-a concretizat într-o hartă desenată chiar de mâna autoarei (vezi mai jos).
Astronomia celor 12 zodii
de Anastasia Pocaznoi
Capitolul 1
„Totul are un preț”, spunea mama, „iar tu trebuie să fii pregătită să-l plătești, Geo.” Se pare că a avut dreptate. Încă din ziua în care ea nu a mai fost, a trebuit să plătesc prețul plecării ei. Până la urmă pentru asta m-am născut, să plătesc prețul puterii, care este responsabilitatea.
Au trecut trei, poate patru luni de când s-a întâmplat, iar de două luni suport greutatea coroanei pe cap. Toți monarhii stau în jurul mesei, fiecare la locul stabilit, eu stau în capul acesteia. În dreapta mea se află Trike, conducătorul Taurilor, lângă el fiind fata lui, Tara; după acesta se află Brenna, conducătoarea Berbecilor, alături de fiul ei Bennet, urmând Polaris, a Peștilor, cu Paden alături, Vance a Vărsătorilor cu Vivienne, Camden a Capricornilor cu Cairo, Sanford a Săgetătorilor cu fiicele sale Saila și Samaria. Urmează Sapphirre, a Scorpionilor, cu Shane; Beatrix, a Balanțelor, alături de Brelle și fiul ei Bastian. Florence, a Fecioarelor, cu Faith; Levon, a Leilor, cu Leon și Leia, iar în stânga mea se află Ross, al Racilor, alături de Ryland. Eu stau alături de Bastian, fiul lui Beatrix. Acest fapt se datorează deciziei mele de a-l numi Consilier la curtea Gemenilor după o înțelegere între noi doi. El dorea libertate, iar eu secrete pe care el mi le-a dăruit.
— Am ajuns în Casa Tronurilor pentru a discuta situația Geei. Răsună vocea lui Camden.
— Ce e de discutat? Mama a fost înjunghiată cu propria sabie în propria cameră. Acest fapt nu știm cui se datorează, iar eu fiind singura ei fiică și urmașa de drept am ajuns să conduc peste Gemeni. Cred că situația este foarte clară, spun eu cu glasul ferm, fără a părea iritată.
— Ai fost luată prin surprindere de moartea lui Gwendolyn, ca și noi toți. Încă nu ai vârsta necesară pentru a conduce, Geo, mi se adresă Florence.
— Nu ți-ai terminat studiile, adăugă Vance.
— Poate că ar fi mai bine să lași insula pe mâna altcuiva, până vei fi pregătită. Spuse Brenna, răbdarea nefiind punctul ei forte.
— Dacă ne-am adunat aici pentru a discuta plecarea mea de la tron, atunci ați venit degeaba. La fel cum și voi v-ați ales copiii să vă fie consilieri, așa m-a ales și mama pe mine. M-am pregătit toată viața pentru asta, iar plecarea mamei a făcut ca urcarea mea pe tron să vină mai devreme. Retragerea mea nu intră în discuție, așa că vă sugerez să trecem la alte puncte de pe lista cu probleme.
Florence scoase o hârtie, urmată de Camden, Vance, Polaris și Brenna. Au trântit-o pe masă, iar Polaris începu să recite:
— Geo, fiica lui Gwendolyn și actuala conducătoare a Gemenilor, după spusele multor monarhi, este prea tânără să conducă, prea impulsivă și neexperimentată, iar cu aceste cuvinte, eu, Polaris, regină a Peștilor, voi declara război dacă nu se vor lua măsuri cu privire la conducerea ei. Eu nu sunt singura. Alături de mine se numără Camden, Vance, Florence și Brenna. Mai adăugă ea, ridicându-și privirea de pe papirusul proaspăt tipărit.
— E ultimul avertisment, Geo, mi se adresă Florence.
— Trebuie să vă reamintesc că toți anii aceștia v-am privit, observat și studiat? Știu cum să vă recunosc pașii, ce ton aveți când vorbiți, ticurile nervoase și cum reacționați în diferite situații. Consilierul meu este fiul reginei Balanțelor, iar mama mea, înțeleapta și respectata Gwendolyn, m-a învățat tot ce trebuie să știu. Pe lângă toate acestea, am citit și recitit cartea Cercuri, scrisă de Liviu Chifane, carte pe care toți ați citit-o și care va rămâne în colecția de aur a fiecărei zodii vreme de secole de acum înainte. Sunt la fel de capabilă ca și voi, la fel de puternică și înțeleaptă. Tot ce vreau este încredere, atât, am spus eu ferm, nerealizând cât de repede mergeau lucrurile.
— Pe care o vei avea, doar că în timp. Există un motiv pentru are s-a stabilit o vârstă de la care poți conduce și știi bine care e aceea, încercă să mă liniștească Ross.
— Trebuie doar să mai aștepți un an, după care vei putea conduce cum îți dorești, te rog, privește partea bună, mă îndemnă Sanford.
Bătăile inimii au început să-mi răsune în urechi, puternice, dar nu înfricoșate. Ei cred că le-au văzut pe toate, tot ce pot și cât de departe pot merge, dar nu, nu știu. Cunosc fiecare detaliu despre fiecare monarh din această cameră, secrete, obiceiuri, tot. Orice informație adunată în 17 ani de viață este încă acolo, fiecare promisiune, tratat, minciună, tot. Nu-mi voi lăsa regatul, iar dacă trebuie, voi lupta pentru el până la ultima mea suflare, pentru că am jurat să-l protejez, am jurat să-l conduc.
— Nu-mi doresc război, dar dacă este necesar pentru a-mi conduce poporul, atunci asta voi face, declarai eu.
— Ai avut șansa să te retragi, dar nu ai folosit-o. Acum cine susține Gemenii? întrebă tare și răspicat Brenna.
Beatrix ridică mâna. Era de așteptat având în vedere că fiul ei îmi este Consilier. Lavon o ridică și el, la fel și Trike, care nu spusese încă nimic în această întâlnire. Sapphire și ea, iar Sanford, pe neașteptate, o ridică și el. Aceștia urmau să fie aliații mei, fie că-mi place sau nu, iar restul...Se pare că-mi voi ridica imperiul fără ei. Iar la final, fiecare cu tabăra aleasă va plăti prețul cuvenit.
— Atunci s-a decis. Ross, mă bucur că ai făcut o alegere înțeleaptă, iar voi ceilalți, vă credeam mai buni decât atât, încheie Polaris.
Toți monarhii s-au retras, mergând la cabanele lor, acestea fiind afară din perimetrul turnului suprem. Eu urma să mă întâlnesc cu aliații mei pentru a discuta detaliile resurselor și ale apărării. Având în vedere că războiul urma să fie purtat pe umerii insulei mele, am decis să ne întâlnim în turnul acesteia și nu în al altui monarh.
Tote informațiile mi se scurg din minte în momentul în care-mi așez capul pe pernă. Acestea se modelează într-o amintire reflexivă despre moartea mamei mele. Ochii ei aurii care rămân închiși, clipirea lor fiind doar o amintire, la fel ca și prezența ei. Imaginile cu ea, bune și rele, se tot derulează pentru ca, într-un final, să mă las purtată de ele într-un somn nici pe departe liniștitor.
Capitolul 2
Drumul spre casă nu a durat foarte mult. Odată ajunși, eu și aliații mei ne-am adunat în turnul propriu al Gemenilor pentru a discuta detaliile. Fiecare monarh și-a adus o mică parte din armată pentru protecție. „Doar în caz de ceva”, m-a lămurit Sapphire. Nu puteam să nu observ că toți erau precauți, chiar dacă nu o spuneau, iar întrucât consilierii lor nu ne acompaniau îmi puteam da și singură seama cât de protejați se simțeau.
— Acum că ne aflăm toți aici, ar fi cazul să ne împărțim resursele și proviziile, am dat eu tonul.
— Având în vedere cu cine ne confruntăm, nu ne-ar strica niște forțe aeriene, Geo, mi se adresă Levon.
— Nici nouă, continuă Sanford.
— Bine, o duzină pentru fiecare. Jumătate voi oferi eu, cealaltă jumătate, Beatrix.
— De ce eu?
— Susținem aceeași cauză, iar războiul îl voi purta eu. În plus, suntem ambele în elementul aer.
— Dar…
— Mamă, i se adresă Bastian, susținându-mi argumentele.
— Bine, accept! își dădu ea verdictul.
— Acum, Levon, voi dori arme.
— Și le vei primi Geo. Două duzini, iar pentru ceilalți una.
— De la mine veți primi doar una pentru fiecare, i se alătură Sanford.
— Recoltele vă sunt asigurate. Veți primi resurse constant, ni se adresă Trike.
— Foarte bine! Sapphire? În schimb aceasta parcă plutea, privirea ei fiind constant la geamul rotund al turnului, uitându-se undeva spre armata poziționată lângă port.
— Da? își reveni ea.
— Vom avea nevoie de spioni, i-am spus eu.
— Nu cred că voi putea face asta. Nu îți pot da spioni, Geo.
— De ce nu? o întreb.
În momentul următor, paznicul turnului întră pe ușă cu umărul acoperit de sânge și cu sabia în mână, sângele de pe aceasta, cu siguranță nefiind al lui.
— Alteță, trebuie să plecați…….
O sabie îi intră în șold, fix în crăpătura din armură, fiindu-i imposibil să nu scoată un strigăt de durere. Un lucru era sigur, eram atacați! Bastian îmi apucă mâna și mă îmbrânci până la ușița din lemn a turnului care ducea la tunelurile subterane ale insulei. După mine urmau Beatrix și ceilalți monarhi, vocile lor fiind mai mult un strigăt. Înainte să închidă ușa, Bastian s-a asigurat că toată lumea intrase în tunel. Singura care stătea încă în turn era Sapphire, alături de cavalerii ei în armură de scoici și alge, săbiile lor fiind pătate de sângele cavalerilor mei. Cu un ultim rânjet pe fața lui Sapphire, Bastian a închis ușa masivă de lemn și a baricadat-o cu scândura de lemn care era așezată în colț.
— Nu o să țină mult, ne-a informat el. Ar trebui să fugim!
Nu i-am așteptat răspunsul și a doua oară. Toată lumea a început să fugă, disperată să găsească o scăpare, deși nimeni nu avea garanția că Sapphire nu ne va aștepta acolo, alături de cavalerii ei..
— Ar fi trebuit să-mi dau seama! strigă Levon.
— Nimeni nu știa! adăugă Beatrix.
— Trebuia să ne fi așteptat! Toate alianțele pe care le are sunt cu ei, nu ar fi avut nici un motiv să intre în asta! țipam eu punând lucrurile cap la cap. Toate alianțele pe care le are sunt doar cu ei, Peștii, Fecioarele, Capricornii și ceilalți, care acum sunt dușmanii mei. Felul în care a ridicat mâna ca și susținător, felul în care se uita pe geam cu doza de neatenție prefăcută! Trebuia să mă aștept, iar pentru că nu am luat fiecare detaliu în calcul și pentru că nu am cântărit fiecare detaliu mai mult, am ajuns aici! Cel mai probabil vom deveni prizonieri sau mai rău! De ce trebuia să conduc, de ce nu puteam pur și simplu să renunț când am avut ocazia, de ce…
Voci au început să răsune din spatele nostru. Am început să alergăm mai repede, dar tunelul începea să se termine și nimeni nu ar fi vrut să verifice ce ne așteaptă după el.
— Geo, câte ieșiri are tunelul? a întrebat Bastian.
— Șase.
— Și unde duc? a adăugat Beatrix.
— Una acasă, a doua la port, la centru, grajduri, pajiște și câmp.
— Ei știu de toate? spuse Trike.
— Nu știu, dar dacă ajungem la câmp, există o mică ușă ascunsă în mijloc pentru adăpost.
— Cât e de departe? vru să știe Levon.
— Nu foarte, trebuie să o luăm la stânga, după aceea la dreapta și apoi tot în față.
— Atunci ce mai așteptăm? spuse Bastian, care coti deja stânga.
Capitolul 3
Adrenalina nu a început să scadă până când nu am ajuns în mijlocul câmpului. Acolo, ușița mică de lemn era ascunsă sub frunze veștejite și fân. Am tras de mânerul metalic al ușii și am intrat în mica ascunzătoare. Toată lumea era tensionată, deși nimeni nu zicea nimic. Nu puteam rămâne aici o veșnicie, nu aveam paturi suficiente, mâncare și nici apă. Cel mult puteam rămâne până mâine.
— Ce facem acum? a spart gheața Bastian.
— Tu vii înapoi acasă, nici vorbă să mai rămâi aici! îi răspunse Beatrix.
— Am depus un jurământ mamă, fie că-ți place sau nu, acum asta este casa mea.
— Nu putem rămâne aici o veșnicie, ne trebuie un plan. Am anunțat eu.
— Geo, știu ce presiune trebuie să suporți acum, dar nu ar fi mult mai ușor dacă doar ai aștepta un an, iar apoi ai putea……?
— Nu, i-am tăiat eu vorba lui Levon. Dacă pun pe cineva pe tron în locul meu timp de un an, nu am nici o garanție că voi putea reveni. Totul va sta în mâinile celui care conduce, iar asemenea risc nu sunt dispusă să-mi asum.
Pașii de deasupra noastră ne-au redus pe toți la tăcere. Ne uitam unii la alții cu ochii mari, semnalând ca toată lumea să facă liniște. Cel care se pare că nu a primit semnalul a fost Trike, plimbându-se de colo colo, legându-și picioarele cu o batistă găsită pe jos.
— Trike, stai locului! i-am semnalat în șoaptă.
— Scuze Geo, trebuie să mă gândesc la familie și la viitorul insulei proprii.
Iar cu aceste cuvinte a început să urle ca un disperat după ajutor trântindu-se pe jos.
— E aici, suntem aici, ajutooooooor, ajutoooooooooooooooooor!!!!!!
Cavalerii au găsit ușa și au intrat. Ne-au legat de mâini și ne-au înghiontit înapoi în tunel. Nu știu cât am mers și nici ce au vorbit cavalerii cu ceilalți conducători, dar ceea ce-mi aminteam erau strigătele lor și amenințările la adresa celorlalți monarhi înainte ca totul să se întunece, iar corpul să intre în contact cu pământul rece și aspru.
