Autor: Dan Traian Demeter
Născut în Lugoj, pe data de 8 aprilie 1946, în casa de pe strada Traian Grosavescu nr. 8, Dan Traian DEMETER a urmat cursurile liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, continuându-şi studiile la Facultatea de Medicină din Timişoara, pe care a absolvit-o în anul 1969. Din anul 1973, practică medicina în oraşul natal. În anul 1982, devine medic radiolog la Spitalul municipal Lugoj, iar din anul 1993 introduce ecografia în acest spital. În prezent, este pensionar, dar lucrează în continuare ca medic imagist în Policlinica Lugoj. Fiind pasionat de istorie poştală, a scris peste 150 de articole în acest domeniu, pe care le-a publicat în reviste de specialitate. Interesat de istoria oraşului natal, a realizat 7 calendare istorice, în care a introdus peste 600 de imagini de epoca din Lugoj. A publicat Jurnalul unui adolescent, o lucrare foarte interesantă scrisă de Filaret Barbu în perioada 1918-1920. Împreună cu mama sa, Mira Demeter Grosavescu, şi cu profesorul Gheorghe Luchescu a scris în anul 1995, o monografie despre viaţa bunicului său, Traian Grosavescu. În 2006, a conceput lucrarea bilingvă româno-germană Traian Grosavescu şi lumea sa. În prezent, continuă să scrie articole despre Lugoj şi istoria sa, intenţionând să publice un album cu istoria ilustrată a Lugojului. Vezi toate articolele scrise de Dan Traian Demeter →