Descriere
A doua carte din seria Viv’Infernum
Vânați fără încetare și cu majoritatea aliaților scoși din joc, singurul lucru pe care Luca și Rafael îl mai pot face pentru moment este să se ascundă și să adune suficientă energie pentru un nou atac.
În timp ce Luca își plănuiește răzbunarea pe Ordinul Servum Angelorum și speră să o mai poată găsi pe Anastasia, Rafael încearcă pe cât posibil să fugă din fața pericolului, iar cei doi sunt obligați să colaboreze dacă vor să mai apuce vreodată să trăiască o viață liniștită.
Între timp, toți cei rămași în viață caută răspunsuri, iar secrete întunecate ies la lumină, zguduind din temelii tot ceea ce credeau că știu despre trecutul lor și al celor dragi.
Ardem dovezi și sperăm ca trecutul să dispară în ceață…
De această dată, au de înfruntat două provocări majore: să supraviețuiască și să facă față adevărului îngropat în criptele sigilate cu minciuni.